Văi vaste acoperite cu verdeață, munți spectaculoși care străpung norii și se înalță spre cerul albastru, ape cristaline și aer curat: aceasta este zona munților Dolomiți, în nord-estul Italiei, un cadru perfect pentru vacanțe în orice perioadă a anului. Crestele, lacurile alpine și pădurile seculare sunt protagoniștii acestui teritoriu inclus în patrimoniul UNESCO.
Formațiunile unice și vârfurile maiestuoase acoperite de zăpadă ale munților Dolomiți cu cerul albastru în fundal, compun un tablou de o frumusețe greu de egalat și oferă o gamă extraordinară de peisaje. Această zonă este un paradis pentru iubitorii naturii și oferă nenumărate motive pentru a fi vizitată: munți spectaculoși și nenumărate trasee perfecte pentru drumeții, zăpadă, ghețari și locuri cu o istorie bogată.
Cortina este situată în centrul unei văi vaste, Valea d'Ampezzo numită și Conca d'Ampezzo, o vale a râului Boite, care a fost bazinul unui ghețar, între Cadore la sud, Valea Pusteria la nord, Val d'Anisei la est și Agordino la vest. Mica localitate alpină este înconjurată la 360 de grade de Dolomiții d'Ampezzo, subsecțiune a Alpilor Orientali.
Munți celebri precum Tofane, Pomagagnon, Cristallo, Faloria, Sorapis, Croda da Lago și Cinque Torri alcătuiesc coroana Reginei Dolomiților, Cortina d'Ampezzo. Accesul la celelalte localități din zonă se face prin trecătorile Passo Falzarego, Passo Giau și Passo Tre Croci.
Formațiunile geologice sunt de origine sedimentară și datează din perioada cuprinsă între Triasicul Mijlociu în urmă cu 230 de milioane de ani și Cretacicul Târziu, în urmă cu aproximativ 90 milioane de ani. Acest teritoriu era acoperit de un ocean tropical, Tethys, iar mai târziu, coliziunea plăcilor tectonice africane și europene a forțat rocile din zona de impact să se înalțe formând munții Alpi din care fac parte și Dolomiții.
De-a lungul timpului, rocile au fost erodate de forțele naturii, iar aceste acțiuni erozive au dat naștere formațiunilor stâncoase pe care le vedem astăzi. Vârfurile masive apar ca niște turnuri și ziduri impunătoare, care uneori se ridică pe platouri stâncoase, iar la baza lor sunt vizibile resturile rezultate în urma eroziunilor și a alunecărilor de teren. Contrastul este accentuat de verdele pădurilor și al pășunilor situate la altitudini mai mici.
În 1789, în timpul unei călătorii prin munții Alpi din Tirol, astăzi parte a nord-estului Italiei, geologul francez Déodat Gratet de Dolomieu a studiat roci întâlnite aici, diferite de calcarul comun, și a publicat observațiile sale în revista franceză Journal de Physique. De atunci, dolomitul și munții Dolomiți au preluat numele după geologul francez.
În serile de vară, când amurgurile sunt mai lungi și vizibilitatea este bună, vârfurile Dolomiților au o culoare roșiatică, cu nuanțe de violet, în special la răsărit și la apus. Culorile variază în diferite perioade ale anului și în funcție de condițiile atmosferice. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de alpenglow (după termenul Alpenglühen din limba germană), care înseamnă literalmente că Alpii strălucesc. Localnicii îl numesc enrosadira, care s-ar traduce "a deveni roz", termen ce provine de la cuvintele rosadüra sau enrosadöra din limba ladină, dialectul vorbit de comunitățile din zonă.
Fenomenul de strălucire a Dolomiților este amplificat de reflexia fețelor stâncoase ale munților ale căror roci de culori deschise conțin dolomit, un compus de carbonat de calciu și magneziu, diferit de calcar. Predominând rocile de culori deschise, Dolomiții mai sunt numiți și Munții Palizi.
Dolomiții d'Ampezzo (Dolomiti Ampezzane) sunt o subsecțiune a Alpilor Orientali din nord-estul Italiei, care înconjoară Cortina d'Ampezzo, formând un amfiteatru natural în jurul localității alpine. Acest lanț muntos este împărțit în 6 grupuri:
Grupul Tofane (Ra Tofanes în dialectul ladin) se află în partea de vest a Văii d'Ampezzo, pe teritoriul Parcului Natural al Dolomiților d'Ampezzo, între Pasul Falzarego și Val di Fanes. Cuprinde trei munți principali care depășesc 3.000 metri: Tofana di Rozes (3.225 m), Tofana di Mezzo (3.244), Tofana di Dentro (3.238 m).
Între 2800 și 3200 metri, în zonele umbrite ale muntelui Cristallo și Grupul Tofane, sunt prezenți ghețari de dimensiuni mici, care adesea sunt ascunși sub un strat de roci căzute de pe vârfuri. Aceștia alimentează rețeaua de râuri care străbat valea și ajută la menținerea unui flux minim de apă chiar și în absența precipitațiilor.
Grupul Nuvolau este situat în partea de sud-vest a localității Cortina d'Ampezzo, între Pasul Falzarego și Pasul Giau, și cuprinde munți precum: Averau (2.647 m), Nuvolau (2.575 m), Cinque Torri (2.361 m).
Grupul Croda da Lago – Cernera la sud de Cortina și în partea de est a Pasului Giau. Cel mai înalt vârf este Cima d'Ambrizzola (2.715 m). Tot aici se află și Croda da Lago (2.701 m) la poalele căruia este Lacul Fedèra și muntele Cernera (2.665 m)
Grupul Cristallo se află la nord est de Cortina și este delimitat de Pasul Cimabanche în partea de nord, iar la sud este despărțit de Grupul Sorapiss prin Pasul Tre Croci. Cuprinde vârfuri precum: Muntele Cristallo (3.221 m), Cima di Mezzo (3.154 m), Piz Popena (3.152 m) și Cristallino d'Ampezzo (3.008 m).
Grupul Pomagagnon face parte din lanțul Dolimiților Orientali și se află în partea de nord a localității Cortina d'Ampezzo. Împreună cu Grupul Cristallo, formează lanțul muntos care delimitează toată partea de nord a Văii d'Ampezzo. Printre vârfurile din acest grup se numără: Punta Fiames (2.240 m), Croda del Pomagagnon (2.450 m), Punta della Croce (2.300 m).
Grupul Sorapiss este parte a zonei protejate “Antelao, Marmarole, Sorapis” și este format dintr-un masiv central ce cuprinde munții Punta Sorapiss (3.205m), Croda Marcora (3.154 m) și Tre Sorelle (3.005 m). Aici se află și Lacul Sorapis, un lac alpin superb cu apă de culoare turcoaz.
Sus