Zona de schi Falzarego-Lagazuoi ofera o gama variata de itinerarii si partii pentru schiori, intr-un cadru natural de o frumusete incantatoare, dominat de muntii Dolomiti.

Zona este situata la confluenta a trei vai, aici facandu-se legaturile intre Cortina d'Ampezzo si Val Badia.

In varful masivului muntos Lagazuoi se poate ajunge cu telecabina de la Trecatoarea Falzarego (Passo di Falzarego). Aici se gasesc doua partii interesante pentru iubitorii de schi si snowboarding. Partia Lagazuoi coboara pana la statia de telecabina din vale, dealungul versantului de est al muntelui. Partia Lagazuoi are o lungime totala de 3.5 km cu o diferenta de nivel de 600 de metri.

Cea de-a doua partie se numeste Armentarola, fiind numita dupa localitatea din vale, in Val Badia. Partia are o lungime de 8.5 km si coboara pe versantul de nord-vest, prin Vallon Lagazuoi. Armentarola este in mod sigur una dintre cele mai vestite partii de schi din muntii Dolomiti, recunascuta pentru lungimea sa si frumusetea extraordinara a peisajului.

Schi la Col Gallina, Cortina

De partea cealalta a masivului Lagazuoi se gasesc telescaunele Col Gallina. Partiile de ski din aceasta zona sunt perfecte pentru schiorii incepatori si pentru copii. Partia principala, destinata competitiilor de slalom, este echipata cu doua instalatii de cronometraj. Partiile de la Col Gallina sunt printre primele partii de schi care deschid sezonul de schi la Cortina d'Ampezzo, inca din luna Noiembrie, si sunt printre ultimile care-si inchid skilift-urile si telescaunele.

Telecabine si Telescaune Lagazuoi

Telecabina Falzarego - Lagazuoi merge catre partia Armentarola (nivel de dificultate mediu) si catre partia Lagazuoi.

Ski lift-ul Col Gallina - duce la partia Falzarego si Col Gallina (nivel de dificultate scazut)

Telescaunul Falzarego/Col Gallina - partia Falzarego

Telescaunul Falzarego - partia Ovest si Limedes (nivel de dificultate scazut)

Refugii montane si Cabane Lagazuoi

Refugiul Lagazuoi (2752 m) este situat in masivul Lagazuoi Piccolo - Fanes/Lagazuoi. Aceasta cabana este proporietate privata si este deschisa atat in sezonul de schi cat si in anotimpul de vara. Refugiul are un total de 70 de paturi.

Refugiul alpin
Lagazuoi
Tel:
0039 04362902

Atractii ale zonei Lagazuoi

Excursie pe schiuri

Turul de schi al Marelui Razboi (Giro Sciistico della Grande Guerra) - Acest ski-tur este o oportunitate noua a zonei, ce reprezinta o excelenta alternativa de excursie pe schiuri la Turul Sella (ski-tur-ul celor 5 trecatori). Acest traseu inconjoara Col di Lana, muntele simbol al Primului Razboi Mondial, prin locuri de interes istoric si cu panorame naturale spectaculoase. Acest itinerar poate fi abordat in amandoua sensurile iar prima parte trece prin zona Falzarego-Lagazuoi.

Freeride si Schi Alpin la Lagazuoi

Schiorii alpini si de Freeride au de ales dintr-o multime de rute alternative de freeride si schi alpin, de dificultati variabile, unde se poate ajunge relativ usor datorita facilitatilor de telescaun si telecabina din zona.

32043 Cortina d'Ampezzo, Bellune (Veneto), Italy

Sus